17 septembrie, 2010

Ecograf pentru Pediatrie Fundeni

Am reusit!

Copiii bolnavi de leucemie au un ecograf performant pentru investigatiile medicale de care aveau nevoie pe tot parcursul bolii. Asta s-a intamplat nu datorita vreunui minister competent ci cu ajutorul tuturor celor care s-au implicat in proiectul Atinge o stea al Asociatie MAME!

Impreuna, mame, tatici, bunici, oameni generosi, au contribuit fiecare cu mai mult sau cu mai putin si.. s-a intamplat!

Multa sanatate tuturor micutilor bolnavi!

Felicitari tuturor pentru tot ceea ce ati facut!

Detalii aici.

07 septembrie, 2010


"N-o treziti pe bunica!" si "Ce s-a ascuns in saculet?"

Pentru ca vine toamna si zilele vor fi cand insorite, cand ploioase, va propun doua joculete, unul de exterior si unul de interior.

"N-o treziti pe Bunica!"
Joc de exterior

Un joculet amuzant si usor pentru pitici de toate varstele, de jucat in parc dar si in casa.
Un copil mai maricel sau un adult va fi Bunica. Ceilalti copii se aliniaza la cativa pasi in spatele Bunicii si cand se da startul incep sa mearga catre ea tiptil-tiptil, fara sa fie auziti. Din cand in cand Bunica "se trezeste" si se intoarce brusc sa vada ce este in spate. Atunci copilasii trebuie sa stea complet nemiscati, ca niste statui, fara sa se clatine si fara sa clipeasca. Daca Bunica il vede pe vreunul miscandu-se sau clatinandu-se, il trimite inapoi la linia de start. Apoi Bunica se intoarce si copiii se indreapta tiptil-tiptil din nou catre ea. Cel care ajunge primul sa ii atinga spatele, fara sa fie vazut miscandu-se, castiga.
Cand in joc sunt implicati copilasi mai mici, nu sunt eliminati chiar daca se clatina cand Bunica se intoarce. Cand sunt copilasi mai mari, ii puteti pune sa sara intr-un picior pana la Bunica, pentru a face jocul mai dificil si mai interesant.


"Ce s-a ascuns in saculet?"
Joc de interior

Avem nevoie de pungulite de plastic opac si de 10 obiecte pe care copiii sa le poata identifica fara sa le vada, doar atingandu-le (o portocala, o perie de par, o soseta, o masinuta de jucarie, un ursulet mic, un papucel, o carticica, o papusa, o lingurita, un fluier sau orice altceva). In fiecare pungulita, bine legata la gura, se pune un obiect, iar pe pungulita se lipeste un sticker cu un numar. Pe o foaie facem o lista de la 1 la 10, pe care vom putea nota obiectele pe care le ghicesc piticii.
Jocul se poate juca cu unul sau mai multi copii. Fiecare copil scrie pe lista ce crede ca se afla ascuns in fiecare saculet, la numarul corespunzator. Pentru pitici prescolari, un adult va nota pe lista obiectele identificate. Dupa ce toti copiii au listutele completate, se deschid pungulitele si castiga cel care a ghicit cele mai multe obiecte.

Spor la joaca!!

19 iunie, 2010

Mami, hai sa ne jucam

A trecut un an de cand am inceput blogul despre autodiversificare. Am scris cu entuziasm atunci, am tradus ce mi s-a parut esential din tot ceea ce am citit si m-am bucurat sa vad cate mamici isi doreau sa afle mai multe. Acum ma bucur sa vad ca, intre timp, au aparut o multime de informatii pe web-ul romanesc, pe bloguri si pe forumuri.
Pentru mine autodiversificarea a fost un succes, mandarinuta inca mananca cu placere aproape orice (salata verde nu a reusit sa isi faca loc in lista foarte lunga a alimentelor preferate).
Informatiile postate atunci vor ramane aici pe blog, dar eu voi scrie in continuare despre alte subiecte care mi se par importante in educatia piticilor. Si o mare parte din postari as vrea sa fie, asa cum spune si titlul, despre jocuri. Este un subiect care mi se pare foarte frumos dar si foarte dificil. Cu doua piticute de varste diferite, imi este inca destul de greu sa gasesc jocuri care sa le faca amandurora placere. Asa ca am inceput sa caut solutii. Deocamdata, pentru ca mandarinuta abia are 1 an si jumatate, jocurile impreuna sunt din trei categorii: jocurile in apa (cand se balacesc impreuna si se stropesc si se joaca cu animalute, etc), joaca cu plastelina (cand fiecare modeleaza ceea ce ii face placere, dupa varsta si indemanare, una face animalute doar apasand pe o forma pe cand cealalta creeaza bratari magice sau pastai de mazare) si joaca de-a teatrul de papusi (unde eu si dra. piscotel suntem actori, iar mandarinuta este cel mai simpatic public).
Cei mici isi fac propriile jocuri, dar, cateodata, putin ajutor din partea celor mari cred ca nu strica, mai ales cand sunt diferente de varsta. Anul trecut, la petrecerea drei. piscotel  am facut cu copiii o vanatoare de comori, au urmat indicii "plantate" prin casa si au gasit un cufar plin cu banuti de ciocolata, abtibilduri colorate, stelute si delfini. Si s-au jucat si Pune coronita printesei, cu un poster facut de mine prins pe usa de la intrare si o coronita de carton lipita de un magnet. S-au distrat grozav si eu am avut mai putine jucarii de strans dupa petrecere, sau cel putin asa mi s-a parut :)

Joculetul pe care vi-l propun astazi:

Parada Animalelor

Regula de baza a jocului este ca fiecare participant trebuie sa imite un animal. Se poate juca doar de catre un copil cu mami, sau de catre mai multi copilasi, de la varsta la care inteleg minimum de instructiuni. Aveti nevoie de 10 cartonase  cu animale (pe care le puteti taia, desena si colora cu cei mici ca parte din joc) si de o palarie sau pungulita. Impreuna stabiliti o caracteristica a fiecaruia dintre animale si jocul poate sa inceapa! Daca aveti copilasi mai maricei, puteti face mai multe cartonase, se pot face echipe ca la mima in care un membru al echipei adverse sa traga un cartonas pe care sa il arate doar celui care va imita animalul, urmand ca cealalta echipa sa ghiceasca. Daca sunt copilasi mai mititei, le puteti da cartonase pe care sa le coloreze chiar ei, le puteti lasa la indemana obiecte cu care sa imite mai usor animalele (o banana, un morcov, un ghem de ata, etc).

Sper ca va place jocul pe care vi l-am propus.

Un weekend frumos tuturor!

11 iunie, 2010

Campania "Atinge o stea" continua!

Cu un sms la 858 poti cumpara un ecograf!

La Pediatrie Fundeni, copiii au nevoie de un ecograf performant si Asociatia MAME cumpara unul. 


Copiii bolnavi de leucemie le multumesc tuturor mamicilor si taticilor care se implica in campania "Atinge o stea"!


SMS valabil in retelele Vodafone, Orange si Cosmote, pana la data de 10 iulie 2010.

21 aprilie, 2010

Zambiti va rog :)

Nu am mai scris de ceva vreme... Ce am mai facut intre timp? Am alergat dupa o mandarinuta nazdravana, am facut poze multe si frumoase, am predat la un mic si istet curs de fotografie, am scapat de o pneumonie, am citit cateva romane in spital, am mers la ortoped si osteopat cu mandarinuta... si altele asemenea.

Acum as vrea sa va povestesc putin despre un proiect care se numeste "Atinge o stea". O asociatie mica si inimoasa vrea sa cumpere un ecograf pentru sectia de pediatrie a Spitalului Fundeni. Si au facut o licitatie, au creat mici bijuterii, au participat la baluri de caritate, au facut cate si mai cate si au strans o parte din bani. Si pic cu pic, pana la sfarsitul anului copiii vor avea un ecograf modern pentru investigatiile medicale esentiale.

Informatii in imaginea de mai jos si detalii pe site-ul asociatiei.

19 februarie, 2010

Mami, vreau desene animate

Cu ani în urmă, înainte să devenim parinţi, televizorul era parte din cotidian, ca spălatul pe dinţi sau asortatul pantofilor cu geanta (se vede că-s mulţi ani de atunci). Ne uitam la emisiunile matinale, serile la documentare pe Discovery (care pe vremea aceea era unul singur) şi la filme întrerupte de reclame. Pisoiul nostru se cuibărea deasupra televizorului, ispitit de căldura tubului catodic, de unde ne privea cu ochi leneşi şi verzi.

Când domnişoara pişcoţel a început să exploreze casa, a fost evident atrasă imediat de cutia cu lumini colorate şi sunete. Dar aflasem deja că ar fi mai bine să nu se uite la televizor deloc până la 2 ani, iar apoi maxim 30 min pe zi până la 3 ani. Aşa că îl ţineam închis până când se culca seara. Din când în când îl lăsam deschis să ascultăm oameni vorbind în limbi străine (pentru formarea deprinderii de a distinge vocale şi consoane diferite de cele ale limbii materne, dar asta e o altă poveste). Ecranul era aproape negru, setat pe alb-negru, cu minimum de brightness şi contrast. Şi aşa am făcut timp de doi ani.

Drept să spun, când am aflat că televizorul e nociv în mica copilărie nu înţelegeam exact de ce. Îmi aminteam cu drag desenele animate cu Mihaela şi cu Miaunel şi Bălănel... Îmi aminteam şi Cartea junglei sau Pisicile aristocrate văzute fragmentat, câte 10 minute, la sfârşit de săptămână.

Am început să caut informaţii ca să înţeleg de ce. Am aflat motivul principal, unul foarte logic: frecvenţa alertă a imaginilor îi ofera copilului mic prea mulţi stimuli artificiali şi ”programează” un creier în formare să reacţioneze diferit la lumea din jur. Ce înseamnă frecvenţă alertă? Am numărat la câte secunde se schimbă cadrul în desenele animate clasice şi în desenele de pe Minimax. Nici unul nu a depăşit 8 secunde. Majoritatea se schimbau la 4-5 secunde. Nimic din lumea noastră nu se schimbă cu o frecvenţă atât de mare. Ba mai mult, nimic din lumea noastră nu se schimbă fără măcar un minim de efort al muşchilor noştri, fie ei şi cei oculari. Când sunt expuşi la avalanşa de imagini mereu în schimbare, neuronii copilului se adaptează şi îl ajută să proceseze, să distingă informaţiile, îl adaptează la lumea în care trăieşte.

Dar dacă ăsta e un proces de adaptare, atunci poate că este bine să expunem copilul, să îl învăţăm să gândească rapid. Unde este problema? Păi problema este ce se întâmplă când oprim televizorul, iar copilul se trezeşte într-o lume care nu îl stimulează la fel de mult. Este o lume care nu îşi schimbă rapid forma, care nu îi oferă bucurii şi tristeţi gata prelucrate şi rezolvări ale tuturor problemelor în 10 minute. Abilitatea unui copil de a raţiona, de a corela, de a sintetiza şi de a reţine informaţii este însoţită întotdeauna de un efort susţinut, de concentrare pe măsura vârstei lui. Încă de la învăţarea culorilor sau chiar a părţilor corpului, se cere un minim efort de memorare Un copil expus din scutece la lumea alertă, colorată şi bidimensională a desenelor animate pentru copii, va fi obişnuit cu stimularea exagerată constantă şi cu satisfacţia imediată. Iar atunci când copilul creşte şi trebuie să se concentreze la mai mult decât bastonaşe, la ecuaţii de gradul unu, comentarii despre Fefeleaga sau conjugarea verbului ”to be”, problemele se acutizează. Când copilul este şcolar şi ştie să îşi aleagă canalul de desene animate, apar problemele de conţinut: violenţa personajelor pe Cartoon Network, atitudinea lor, limbajul, copilul se poate identifica cu eroi care îşi rezolvă problemele prin agresivitate, iar între două desene animate sunt reclamele, majoritatea la alimente şi băuturi pline de adaosuri chimice.

Când mandarinuţa a început să exploreze casa mă gândeam... cum era, fără desene animate până la 2 ani? Sora ei mai mare se uită în fiecare dimineaţă la o jumătate de oră de desene animate. Seara, cam de două ori pe săptămână, se uită la Cenuşăreasa, Pocahontas sau altele asemenea. Deocamdată mandarinuţa nu s-a împrietenit cu televizorul. Nu se uită la ecran, dar nici nu îl ignoră, din când în când se urcă pe comodă şi îl împinge, când aude muzică dansează sau face piruete. Dar aş vrea să o protejez de toate problemele asociate televizorului şi mă găsesc în mare impas. Mămicile cu doi copii, cum faceţi?