12 octombrie, 2009

Ne-am întors

Am lipsit mult, din motive de upgrade la tehnologie ultra modernă (reinstalat toate driverele, softurile şi softuleţele, ce bucurie), conflicte între placa de reţea şi placa de sunet (nu ştiu ce au avut de împărţit, le-a împăcat tati), browsere pline de 101 unknown error (mulţumesc păpădie, am trecut şi noi la mozilla). Dar am învins şi ne-am întors.

Dra. pişcoţel a descoperit între timp baletul, iar mandarinuţa poziţia bipedă (cu bucuriile şi necazurile ei). Merge în patru lăbuţe până la punctul de interes, se ridică în picioare şi apoi cotrobăie peste tot, se apleacă şi se ridică, ia lucrurile pe care le găseşte şi începe să le scuture sau să le arunce în jur, ţinându-şi echilibrul de multe ori fără ajutorul mânuţelor. A luat la rând toate sertarele şi dulapurile, şi-a prins mânuţele de xtzx ori în ele, dar continuă… Trei sferturi din timpul de joacă e în picioare. Şi eu la fel, strângând în urmă…

Desigur că ora de masă este plicticoasă acum, pierdere de vreme când sunt atât de multe de făcut. Am văzut iniţial că nu mai avea răbdare să manipuleze alimentele, pe care le strângea cu forţă în mână, până când sucul se scurgea pe tăviţă şi îi alunecau, stoarse, din mână. Se supăra, căci nu se puteau muşca şi mesteca suficient de repede. În 2 minute începea să se agite şi să întindă mânuţele să o iau. După o săptămână am trecut la ”fast-food”: bucăţele de fructe şi legume, tăiate cam cât o bobiţă de strugure, direct în guriţă.

În primele luni de autodiversificare, mandarinuţa a fost încântată să mănânce singură. Îi plăcea să descopere gusturi noi, arome, texturi, culori. Îşi alegea de pe tăviţă legumele sau fructele, le studia un timp (turtit, lins, scuturat, întins etc) după care le mesteca cu plăcere. Când termina întindea mânuţele să o ridic din scăunelul de masă. Acum îi dau pe măsuţă câteva bucăţi mai măricele, pe care le studiază şi le mai şi mănâncă din când în când… în timp ce eu îi dau bucăţele tăiate una după alta. În ultima săptămână a mâncat destul de bine singurică, dar încă nu îmi fac prea mari speranţe. Are câteva alimente pe care le mănâncă în continuare singurică cu mare entuziasm, roşiile crude, morcovii fierţi şi cărniţa de pui… şi atât. Restul le livrează mami în linguriţă direct la beneficiar. Cât mănâncă şi dacă mănâncă suficient… mi-am propus să scriu pe larg în postarea următoare.

Bine v-am regăsit!