15 iulie, 2009

Introducere

Acum câteva luni, pe vremea când mandarinuţa abia începuse să mişte ca un fluturaş în burtică, am auzit pentru prima dată despre autodiversificare. Era doar o menţiune într-un subiect pe un forum de mămici, fără prea multe detalii, dar cuvântul mi-a stârnit curiozitatea şi m-am gândit că ar trebui să citesc mai multe despre asta. Nu am făcut-o, lunile au trecut, iar când mandarinuţa mea a început să se apropie de momentul diversificării venise deja timpul să mă informez. Şi repede. Supriză neplacută însă, nu am găsit nimic în paginile româneşti, nici în cele străine... Începeam să mă întreb dacă îmi mai amintesc corect când am găsit o referinţă la Baby-led Weaning, de Gill Rapley. Găsisem, în sfârşit, autodiversificarea. Am citit apoi zeci de pagini despre diversificarea condusă de bebeluşi, şi am decis că este genul de diversificare potrivit pentru noi.
De ce am numit blogul acesta Diversificare pentru mămici curajoase?
Pentru că autodiversificarea înseamnă că bebeluşul nu mănâncă alimente pasate, piure de fructe, totul trecut prin blender aşa cum se obişnuieste (aşa cum am făcut şi eu cu prima noastră bebeluşă). Şi atunci ce mănâncă bebe? Bucăţi mari de fructe, legume întregi fierte în abur, mănâncă exact ca un copilaş preşcolar. Mi-a fost greu să cred că e posibil la început, dar apoi mi s-a părut atât de logic (am căutat să văd când s-a inventat primul blender... 1922).
Autodiversificarea are câteva reguli simple, pe care noi le-am urmat cu uşurinţă până acum:
- bebeluşul mănâncă singurel, sub supravegherea permanentă a unui adult şi decide cât vrea să mănânce, fără ca mama să il grăbeasca şi fără să "completeze" la sfârşitul mesei cu linguriţa
- daca bebeluşul refuză un aliment, nu insistăm şi încercăm din nou peste câteva zile
- primele legume şi fructe oferite sunt moi (testul cel mai simplu, să zdrobiţi o bucată cu limba în cerul gurii); i le dăm bebeluşului în formă de baton sau intr-o formă "cu mâner" (cum ar fi broccoli); după ce bebeluşul are pensa digitală, îi putem da alimente tăiate în bucăţele mai mici.
- evident, nu adăugăm sare sau zahar în pregătirea legumelor şi fructelor; nu îi dăm fructe şi legume cu care bebeluşul se poate îneca (alune, mere)
- dacă ii oferim bebeluşului alimente cu linguriţa, îl vom lăsa să o ia în mânuţă şi noi îl vom ajuta să o ducă la guriţă.
Nu este deloc uşor să introduci alimente solide aşa, dar mandarinuţei îi sclipesc ochişorii când vede că poate mânca singurică, zambeşte cu toti cei cinci dinţişori în timp ce mestecă şi işi pune puţină banană în păr...

Cam atât pentru acum, o să revin mâine cu detalii despre ce i-am dat să pape până acum cu succes.

4 comentarii:

  1. pai daca e atat de logic de ce pentru mamicile curoajoase? :-)))

    complimente pentru modul in care expui argumentul, pentru curajul tau, pentru increderea ta in capacitatile mandarinutei

    mai cunosc copii care s-au autodiversificat

    RăspundețiȘtergere
  2. cate luni are mandarinuta ta?
    noi avem aproape 6 si ne pregatim de (auto)-diversificare!

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna Andreina!
    Multumesc pentru complimente.
    Este diversificare pentru mamici curajoase, pentru ca multor mamici le este teama sa iasa din tipare si sa isi asculte instinctele.
    Asistenta maternala, cand a auzit care este metoda noastra de diversificare, a facut ochii mari, a avut un moment de tacere, dupa care m-a intrebat foarte serioasa: V-ati consultat cu un pediatru? Cu subintelesul, dedus din ton: Sunteti sigura ca este bine ce faceti? Asa ca i-am explicat logica autodiversificarii unei femei care lucreaza in domeniu de peste 20 de ani, care a vazut sute de bebelusi si a consiliat o multime de mamici. Si dupa cateva minute s-a luminat la fata si a zis: Da, e foarte bine asa.

    De asta cred ca mamicilor le trebuie putin (sau mai mult) curaj :-)

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna Anonim
    Mandarinuta se apropie de 8 luni. Am inceput diversificarea la 6 luni, alaptata exclusiv pana atunci. Sa cresteti mari si frumosi!

    RăspundețiȘtergere