21 iulie, 2009

Chiar nu se poate fără scăunelul de masă?

Suntem tot la bunici. Şi mai stăm vreo două săptămâni... am dat de bine. Când am plecat am umplut portbagajul cu bagaje, cărucior, hăinuţe şi toate accesoriile pentru o mandarinuţă şi o mică prinţesă... iar scaunul de masă l-am lăsat frumos în bucătărie. Pe la jumătatea drumului se făcuse linişte în maşină şi reuşisem să vorbim şi noi, părinţii, neîntrerupţi, timp de peste 20 de minute (timp record!). Am dezbătut rapid subiectele zilei, treburile rămase nerezolvate şi planurile pentru următoarele două luni (cu doi copii, vorbeşti repede atunci când poţi că nu se ştie când mai apuci să duci o propoziţie până la capăt...). Şi în mijlocul discuţiei despre ce bine o să fie pentru piticuţe la bunici s-a făcut deodată linişte... scaunul de masă! L-am uitat...
Şi acum... cum să îi dau mandarinuţei să mănânce singură?
În prima zi i-am dat în mânuţă legumele fierte, dar au ajuns rapid pe jos. A doua zi i-am dat eu bucăţele mici direct în guriţă, dar se întorcea şi mă privea contrariată... Astăzi am ţinut eu mâncarea în mână, iar ea m-a ţinut de mână şi a dus la gură ce a vrut şi cât a vrut.
Probabil că mâine plecăm să cumpărăm un scăunel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu