Ecograf pentru Pediatrie Fundeni

Am reusit!

Copiii bolnavi de leucemie au un ecograf performant pentru investigatiile medicale de care aveau nevoie pe tot parcursul bolii. Asta s-a intamplat nu datorita vreunui minister competent ci cu ajutorul tuturor celor care s-au implicat in proiectul Atinge o stea al Asociatie MAME!

Impreuna, mame, tatici, bunici, oameni generosi, au contribuit fiecare cu mai mult sau cu mai putin si.. s-a intamplat!

Multa sanatate tuturor micutilor bolnavi!

Felicitari tuturor pentru tot ceea ce ati facut!

Detalii aici.




"N-o treziti pe bunica!" si "Ce s-a ascuns in saculet?"

Pentru ca vine toamna si zilele vor fi cand insorite, cand ploioase, va propun doua joculete, unul de exterior si unul de interior.

"N-o treziti pe Bunica!"
Joc de exterior

Un joculet amuzant si usor pentru pitici de toate varstele, de jucat in parc dar si in casa.
Un copil mai maricel sau un adult va fi Bunica. Ceilalti copii se aliniaza la cativa pasi in spatele Bunicii si cand se da startul incep sa mearga catre ea tiptil-tiptil, fara sa fie auziti. Din cand in cand Bunica "se trezeste" si se intoarce brusc sa vada ce este in spate. Atunci copilasii trebuie sa stea complet nemiscati, ca niste statui, fara sa se clatine si fara sa clipeasca. Daca Bunica il vede pe vreunul miscandu-se sau clatinandu-se, il trimite inapoi la linia de start. Apoi Bunica se intoarce si copiii se indreapta tiptil-tiptil din nou catre ea. Cel care ajunge primul sa ii atinga spatele, fara sa fie vazut miscandu-se, castiga.
Cand in joc sunt implicati copilasi mai mici, nu sunt eliminati chiar daca se clatina cand Bunica se intoarce. Cand sunt copilasi mai mari, ii puteti pune sa sara intr-un picior pana la Bunica, pentru a face jocul mai dificil si mai interesant.


"Ce s-a ascuns in saculet?"
Joc de interior

Avem nevoie de pungulite de plastic opac si de 10 obiecte pe care copiii sa le poata identifica fara sa le vada, doar atingandu-le (o portocala, o perie de par, o soseta, o masinuta de jucarie, un ursulet mic, un papucel, o carticica, o papusa, o lingurita, un fluier sau orice altceva). In fiecare pungulita, bine legata la gura, se pune un obiect, iar pe pungulita se lipeste un sticker cu un numar. Pe o foaie facem o lista de la 1 la 10, pe care vom putea nota obiectele pe care le ghicesc piticii.
Jocul se poate juca cu unul sau mai multi copii. Fiecare copil scrie pe lista ce crede ca se afla ascuns in fiecare saculet, la numarul corespunzator. Pentru pitici prescolari, un adult va nota pe lista obiectele identificate. Dupa ce toti copiii au listutele completate, se deschid pungulitele si castiga cel care a ghicit cele mai multe obiecte.

Spor la joaca!!

Mami, hai sa ne jucam

A trecut un an de cand am inceput blogul despre autodiversificare. Am scris cu entuziasm atunci, am tradus ce mi s-a parut esential din tot ceea ce am citit si m-am bucurat sa vad cate mamici isi doreau sa afle mai multe. Acum ma bucur sa vad ca, intre timp, au aparut o multime de informatii pe web-ul romanesc, pe bloguri si pe forumuri.
Pentru mine autodiversificarea a fost un succes, mandarinuta inca mananca cu placere aproape orice (salata verde nu a reusit sa isi faca loc in lista foarte lunga a alimentelor preferate).
Informatiile postate atunci vor ramane aici pe blog, dar eu voi scrie in continuare despre alte subiecte care mi se par importante in educatia piticilor. Si o mare parte din postari as vrea sa fie, asa cum spune si titlul, despre jocuri. Este un subiect care mi se pare foarte frumos dar si foarte dificil. Cu doua piticute de varste diferite, imi este inca destul de greu sa gasesc jocuri care sa le faca amandurora placere. Asa ca am inceput sa caut solutii. Deocamdata, pentru ca mandarinuta abia are 1 an si jumatate, jocurile impreuna sunt din trei categorii: jocurile in apa (cand se balacesc impreuna si se stropesc si se joaca cu animalute, etc), joaca cu plastelina (cand fiecare modeleaza ceea ce ii face placere, dupa varsta si indemanare, una face animalute doar apasand pe o forma pe cand cealalta creeaza bratari magice sau pastai de mazare) si joaca de-a teatrul de papusi (unde eu si dra. piscotel suntem actori, iar mandarinuta este cel mai simpatic public).
Cei mici isi fac propriile jocuri, dar, cateodata, putin ajutor din partea celor mari cred ca nu strica, mai ales cand sunt diferente de varsta. Anul trecut, la petrecerea drei. piscotel  am facut cu copiii o vanatoare de comori, au urmat indicii "plantate" prin casa si au gasit un cufar plin cu banuti de ciocolata, abtibilduri colorate, stelute si delfini. Si s-au jucat si Pune coronita printesei, cu un poster facut de mine prins pe usa de la intrare si o coronita de carton lipita de un magnet. S-au distrat grozav si eu am avut mai putine jucarii de strans dupa petrecere, sau cel putin asa mi s-a parut :)

Joculetul pe care vi-l propun astazi:

Parada Animalelor

Regula de baza a jocului este ca fiecare participant trebuie sa imite un animal. Se poate juca doar de catre un copil cu mami, sau de catre mai multi copilasi, de la varsta la care inteleg minimum de instructiuni. Aveti nevoie de 10 cartonase  cu animale (pe care le puteti taia, desena si colora cu cei mici ca parte din joc) si de o palarie sau pungulita. Impreuna stabiliti o caracteristica a fiecaruia dintre animale si jocul poate sa inceapa! Daca aveti copilasi mai maricei, puteti face mai multe cartonase, se pot face echipe ca la mima in care un membru al echipei adverse sa traga un cartonas pe care sa il arate doar celui care va imita animalul, urmand ca cealalta echipa sa ghiceasca. Daca sunt copilasi mai mititei, le puteti da cartonase pe care sa le coloreze chiar ei, le puteti lasa la indemana obiecte cu care sa imite mai usor animalele (o banana, un morcov, un ghem de ata, etc).

Sper ca va place jocul pe care vi l-am propus.

Un weekend frumos tuturor!

Campania "Atinge o stea" continua!

Cu un sms la 858 poti cumpara un ecograf!

La Pediatrie Fundeni, copiii au nevoie de un ecograf performant si Asociatia MAME cumpara unul. 


Copiii bolnavi de leucemie le multumesc tuturor mamicilor si taticilor care se implica in campania "Atinge o stea"!


SMS valabil in retelele Vodafone, Orange si Cosmote, pana la data de 10 iulie 2010.

Zambiti va rog :)

Nu am mai scris de ceva vreme... Ce am mai facut intre timp? Am alergat dupa o mandarinuta nazdravana, am facut poze multe si frumoase, am predat la un mic si istet curs de fotografie, am scapat de o pneumonie, am citit cateva romane in spital, am mers la ortoped si osteopat cu mandarinuta... si altele asemenea.

Acum as vrea sa va povestesc putin despre un proiect care se numeste "Atinge o stea". O asociatie mica si inimoasa vrea sa cumpere un ecograf pentru sectia de pediatrie a Spitalului Fundeni. Si au facut o licitatie, au creat mici bijuterii, au participat la baluri de caritate, au facut cate si mai cate si au strans o parte din bani. Si pic cu pic, pana la sfarsitul anului copiii vor avea un ecograf modern pentru investigatiile medicale esentiale.

Informatii in imaginea de mai jos si detalii pe site-ul asociatiei.

Mami, vreau desene animate

Cu ani în urmă, înainte să devenim parinţi, televizorul era parte din cotidian, ca spălatul pe dinţi sau asortatul pantofilor cu geanta (se vede că-s mulţi ani de atunci). Ne uitam la emisiunile matinale, serile la documentare pe Discovery (care pe vremea aceea era unul singur) şi la filme întrerupte de reclame. Pisoiul nostru se cuibărea deasupra televizorului, ispitit de căldura tubului catodic, de unde ne privea cu ochi leneşi şi verzi.

Când domnişoara pişcoţel a început să exploreze casa, a fost evident atrasă imediat de cutia cu lumini colorate şi sunete. Dar aflasem deja că ar fi mai bine să nu se uite la televizor deloc până la 2 ani, iar apoi maxim 30 min pe zi până la 3 ani. Aşa că îl ţineam închis până când se culca seara. Din când în când îl lăsam deschis să ascultăm oameni vorbind în limbi străine (pentru formarea deprinderii de a distinge vocale şi consoane diferite de cele ale limbii materne, dar asta e o altă poveste). Ecranul era aproape negru, setat pe alb-negru, cu minimum de brightness şi contrast. Şi aşa am făcut timp de doi ani.

Drept să spun, când am aflat că televizorul e nociv în mica copilărie nu înţelegeam exact de ce. Îmi aminteam cu drag desenele animate cu Mihaela şi cu Miaunel şi Bălănel... Îmi aminteam şi Cartea junglei sau Pisicile aristocrate văzute fragmentat, câte 10 minute, la sfârşit de săptămână.

Am început să caut informaţii ca să înţeleg de ce. Am aflat motivul principal, unul foarte logic: frecvenţa alertă a imaginilor îi ofera copilului mic prea mulţi stimuli artificiali şi ”programează” un creier în formare să reacţioneze diferit la lumea din jur. Ce înseamnă frecvenţă alertă? Am numărat la câte secunde se schimbă cadrul în desenele animate clasice şi în desenele de pe Minimax. Nici unul nu a depăşit 8 secunde. Majoritatea se schimbau la 4-5 secunde. Nimic din lumea noastră nu se schimbă cu o frecvenţă atât de mare. Ba mai mult, nimic din lumea noastră nu se schimbă fără măcar un minim de efort al muşchilor noştri, fie ei şi cei oculari. Când sunt expuşi la avalanşa de imagini mereu în schimbare, neuronii copilului se adaptează şi îl ajută să proceseze, să distingă informaţiile, îl adaptează la lumea în care trăieşte.

Dar dacă ăsta e un proces de adaptare, atunci poate că este bine să expunem copilul, să îl învăţăm să gândească rapid. Unde este problema? Păi problema este ce se întâmplă când oprim televizorul, iar copilul se trezeşte într-o lume care nu îl stimulează la fel de mult. Este o lume care nu îşi schimbă rapid forma, care nu îi oferă bucurii şi tristeţi gata prelucrate şi rezolvări ale tuturor problemelor în 10 minute. Abilitatea unui copil de a raţiona, de a corela, de a sintetiza şi de a reţine informaţii este însoţită întotdeauna de un efort susţinut, de concentrare pe măsura vârstei lui. Încă de la învăţarea culorilor sau chiar a părţilor corpului, se cere un minim efort de memorare Un copil expus din scutece la lumea alertă, colorată şi bidimensională a desenelor animate pentru copii, va fi obişnuit cu stimularea exagerată constantă şi cu satisfacţia imediată. Iar atunci când copilul creşte şi trebuie să se concentreze la mai mult decât bastonaşe, la ecuaţii de gradul unu, comentarii despre Fefeleaga sau conjugarea verbului ”to be”, problemele se acutizează. Când copilul este şcolar şi ştie să îşi aleagă canalul de desene animate, apar problemele de conţinut: violenţa personajelor pe Cartoon Network, atitudinea lor, limbajul, copilul se poate identifica cu eroi care îşi rezolvă problemele prin agresivitate, iar între două desene animate sunt reclamele, majoritatea la alimente şi băuturi pline de adaosuri chimice.

Când mandarinuţa a început să exploreze casa mă gândeam... cum era, fără desene animate până la 2 ani? Sora ei mai mare se uită în fiecare dimineaţă la o jumătate de oră de desene animate. Seara, cam de două ori pe săptămână, se uită la Cenuşăreasa, Pocahontas sau altele asemenea. Deocamdată mandarinuţa nu s-a împrietenit cu televizorul. Nu se uită la ecran, dar nici nu îl ignoră, din când în când se urcă pe comodă şi îl împinge, când aude muzică dansează sau face piruete. Dar aş vrea să o protejez de toate problemele asociate televizorului şi mă găsesc în mare impas. Mămicile cu doi copii, cum faceţi?

Gripă. Măşti. Thailanda.

Începând de astăzi în grădiniţa drei. pişcoţel părinţii intră cu mască de protecţie. Nu pentru protecţia lor, pentru protecţia copiilor. Şi personalul grădiniţei poartă măşti începând de ieri după amiază. Mie situaţia mi se pare uşor ridicolă. Bănuiesc că nimeni nu poartă acasă măşti, deci dacă un membru al familiei se îmbolnăveşte le va transmite virusul şi celorlalţi. Persoana infectată cu virusul H1N1 este contagioasă cu 24h înainte de declanşarea simptomelor. Deci dacă părintele bolnav îşi aduce copilul aparent sănătos la grădiniţă... la ce foloseşte masca?
Este noiembrie, deci abia începutul sezonului de viroze. Mass media provoacă isterii inutile, care duc la spitale pline şi mai nou vaccinări obligatorii ale copiilor şcolari. Pe toate site-urile medicale internaţionale se spune că H1N1 nu are virulenţa estimată iniţial şi că are o rată a mortalităţii comparabilă cu sau chiar mai mică decât cea a gripei sezoniere. Nu zic să nu ne protejăm de virusul gripal, dar nu altfel decât în oricare alt an. Fructe şi legume proaspete, multe lichide, spălat frecvent pe mâini, evitat mersul la film la mall (chiar dacă s-a deschis cel mai x foarte recent), lucruri de bun simţ, nu măşti, scenarii apocaliptice şi miliarde de lei pentru vaccinări volens nolens.
Cred că ar fi un bun moment să plec pe insula aia liniştită din Thailanda să scap de frig şi de talk show-uri.

Sau la mama.

Generaţia mamelor perfecte

Mamă de fetiţe fiind, m-am gândit de multe ori la cum vor creşte mari şi cum vor trece (ele şi eu) prin adolescenţă. Şi de multe ori m-am îngrijorat văzând presiunea în care cresc adolescentele de azi. În fiecare zi înconjurate de imaginile din reviste, panouri publicitare, televiziune... femei cu corpuri perfecte, păr strălucitor şi manechiură impecabilă, fără riduri, fără burtă, fără coşuri... femei din silicon, plastic şi Photoshop. Etaloane imposibil de atins, într-o perioadă plină de întrebări, complexe şi nesiguranţe.

Dar nu cumva şi mămicile sunt înconjurate de aceleaşi etaloane imposibile, doar că în alt registru? Mama, cu bebeluşul în braţe, plină de întrebări, complexe şi nesiguranţe, are din prima zi acces la sute de reviste şi site-uri specializate. Fiecare îi spune ce trebuie să facă pentru a avea un bebeluş sănătos şi fericit. Ce, cum şi când în toate, explicate până la ultimul detaliu. De la lucrurile de bază ce ţin de alăptat, dormit şi joacă, până la ce fel de biberon, cărucior sau covor. Pe măsură ce copilul creşte lucrurile nu devin mai simple, dimpotrivă. Sfaturile se diversifică: cum trebuie să reacţionăm când copilul face o criză în supermarket, cum alegem grădiniţa sau bona potrivită, când îi scoatem rotiţele ajutătoare de la bicicletă... Nu contest utilitatea accesului rapid la informaţie pertinentă. Mi se pare extraordinar să afli în 10 minute răspunsul la (mai) toate întrebările. Dar cred că pentru toată această informaţie, disponibilă la orice oră din zi, există un preţ. Am ajuns să citim zilnic "reţete de fabricat adulţi fericiţi" cu ingrediente verificate şi testate de autorităţi în puericultura, educaţie, psihologie. Creşterea copilului a devenit o ştiinţă exactă, în care reacţiile-şablon ale mamei perfecte creează un produs de cel mai înalt standard calitativ.

Fiecare dintre noi este înconjurată zilnic de imaginile mamei perfecte. Mama care ştie când să zâmbească şi când să se încrunte (cu măsură), cea care nu oboseşte niciodată, nu se enervează, nu strigă, nu traumatizează copilul. Mama perfectă care îi înţelege sentimentele, îl ajută să le verbalizeze, îi încurajează creativitatea, îi creşte respectul de sine, îl fereşte de frustrări şi de eşec, pentru a-l ajuta să devină un adult fericit şi echilibrat.

A devenit inadmisibil să afirmi în public că într-o zi copilul tău a fost suficient de obraznic încât să ridici tonul la el. Sau că, da, îi mai dai copilului să mănânce şi cartofi prăjiţi. Bineînţeles că dacă un copil plânge după jucăriile colorate din magazin este vina mamei care nu a urmat x, y, z reguli de psihologia copilului. Copilul nu mănâncă legume: mama nu a ştiut să îl hrănească corect. Copilul nu este atent la şcoală: sigur mama a greşit cu ceva...

Am avut norocul de a fi mama începătoare a unui copil calm, ascultător, inteligent. Un copil comunicativ, empatic, vesel. M-am bătut pe umăr pentru abilităţile mele de mamă informată şi am fost convinsă că eforturile mele au fost cele care au dus la un asemenea rezultat minunat. Acum sunt din nou mama unui bebeluş. Mandarinuţa e încă mică, dar pot spune că este deja un individ cu o personalitate formată şi profund diferită de cea a surorii mai mari. Râde când îi spun Nu (pe tonul acela serios infailibil pe vremea drei. pişcoţel), reacţionează complet diferit la jucăriile de bebeluş ale surorii mai mari, când se loveşte şi o iau în braţe mă împinge cu mânuţele.

Oare cât din ceea ce sunt copiii noştri ne aparţine? Excluzând desigur extremele, abuzurile fizice sau emoţionale, neglijenţa parentală. Într-o familie normală în care copiii au un mediu iubitor în care să crească... nu cumva ceea ce sunt şi ceea ce devin ca adulţi ţine de structura internă a fiinţei lor? Este oare mai important să interacţionăm în moduri prestabilite cât mai aproape de modelul mamei perfecte sau să fim noi înşine, cu limitele noastre, cu subiectivismul nostru, cu reacţiile noastre fireşti?

Cât din ceea ce sunt copiii noştri ca indivizi este rezultatul direct al acţiunilor noastre? Am o bănuială că mult mai puţin decât credeam.

Voi ce credeţi?

Si daca mananca prea putin?

In primul rand va rog sa ignorati absenta diacriticelor. Dupa ce m-am laudat ca am invins in lupta cu hachitele computerului, am ramas fara mouse-ul wireless si fara imprimanta. Si cand am inceput sa scriu postarea pentru blog, am vazut ca si diacriticele au plecat dupa ele… Sanatosi sa fim!

Mandarinuta are trei bebelusi prieteni, trei baietei. Cel mai apropiat ca varsta dintre ei, desi nu are pulpitele si falcutele mandarinutei , mananca cu mult mai mult decat ea. Chiar si 200 de grame la o masa! Mandarinuta, in cazurile fericite, mananca 100 de grame. Iar mie mi se pare o mare performanta. Si uitandu-ma la ea am ajuns sa ma intreb: dar daca nu mananca suficient?

Mandarinuta are acum 10 luni si jumatate. Din fericire pentru mine, si ea si dra. piscotel au fost de la inceput peste grafice, medii si procente. Pentru amandoua cumparatul hainutelor a fost o problema. Acum, de exemplu, mandarinuta se imbraca in hainute pentru 12-18 luni. Dar asta nu inseamna, nici pe departe, ca totul e bine si frumos.

Ca mai toate mamicile ma intreb cat exact ar trebui sa manance la varsta ei? Si cum imi dau seama daca ceea ce mananca ii asigura suficiente proteine, vitamine, minerale?

Cel mai important este, cred eu, sa nu ne cramponam de cat a mancat intr-o zi. Fiecare estimare a mea ia in calcul o saptamana intreaga. Timp de sapte zile consecutive, bebelusul mananca diferit: astazi poate refuza fructele, maine mananca legumele, poimaine nu vrea decat lapte… Suma cantitatilor si tipurilor de legume, fructe si carne dintr-o saptamana imi spune mult mai corect daca are o alimentatie corecta si echilibrata.

Si totusi, exista o cantitate “corecta” de alimente? Am incercat sa aflu, dar am aflat in schimb ca nu exista un sablon in care sa se incadreze toti bebelusii. Fiecare dintre ei mananca atat cat trebuie, stie din instinct cand a mancat suficient si spune clar prin semnale evidente: nu vrea sa deschida gurita, isi intoarce capul, se agita in scaunel. Organismul fiecaruia are nevoie de mai mult sau mai putin, dupa tipul de metabolism (ectomorf, mezomorf sau endomorf). Un bebelus cu metabolism intens, ectomorf, va fi mereu subtirel, desi poate va manca mai mult decat altii, pe cand unul endomorf va fi mai rotunjor desi poate va manca mai putin.

Parintii sunt, desigur, intotdeauna responsabili pentru grupele, calitatea si cantitatea de alimente oferite bebelusului, precum si de frecventa meselor. Dar bebelusul ar trebui sa fie cel care decide cat de mult mananca din ceea ce i se ofera. Daca se insista cu alimente peste necesitatile lui, fie va refuza mesele de tot, fie va manca ignorandu-si propriile semnale, doar pentru ca mami e bucuroasa si vrea, instinctiv, aprobarea ei.

Un ghid al Babycenter spune ca, de la 10 la 12 luni, bebelusii mananca, in medie, zilnic:
• o treime de cupa - lactate
• un sfert pana la o jumatate de cupa - cereale
• un sfert pana la o jumatate de cupa - fructe
• un sfert pana la o jumatate de cupa - legume
• o optime pana la un sfert de cupa - alimente combinate
• o optime pana la un sfert de cupa - alimente bogate in proteine
• 100 ml - sucuri (nu citrice)
Se precizeaza si pe site ca sunt doar linii generale, fiecare bebelus mananca dupa propriile necesitati.

Oare cat de mult e prea putin pentru mandarinuta? Cat de mult e suficient? Nu stim, dar incercam sa avem incredere si sa o lasam sa decida singura.

Undeva pe site-ul Dr. Sears citisem o comparatie foarte inspirata. Spunea ca alimentatia solida in primul an este ca si inotul. Cand il ajutam pe copil sa invete sa inoate nu putem nici sa-l lasam singur in apa, dar nici sa il tinem in brate. Trebuie sa ii lasam libertate de miscare si sa il urmarim indeaproape, cu increderea ca va reusi. Sa il lasam sa exploreze, sa experimenteze. Sa fie distractiv, dar sa nu lasam lucrurile sa scape de sub control. Si sa ne bucuram impreuna de progresele lui.

Sa cresteti mari, sanatosi si frumosi!

Ne-am întors

Am lipsit mult, din motive de upgrade la tehnologie ultra modernă (reinstalat toate driverele, softurile şi softuleţele, ce bucurie), conflicte între placa de reţea şi placa de sunet (nu ştiu ce au avut de împărţit, le-a împăcat tati), browsere pline de 101 unknown error (mulţumesc păpădie, am trecut şi noi la mozilla). Dar am învins şi ne-am întors.

Dra. pişcoţel a descoperit între timp baletul, iar mandarinuţa poziţia bipedă (cu bucuriile şi necazurile ei). Merge în patru lăbuţe până la punctul de interes, se ridică în picioare şi apoi cotrobăie peste tot, se apleacă şi se ridică, ia lucrurile pe care le găseşte şi începe să le scuture sau să le arunce în jur, ţinându-şi echilibrul de multe ori fără ajutorul mânuţelor. A luat la rând toate sertarele şi dulapurile, şi-a prins mânuţele de xtzx ori în ele, dar continuă… Trei sferturi din timpul de joacă e în picioare. Şi eu la fel, strângând în urmă…

Desigur că ora de masă este plicticoasă acum, pierdere de vreme când sunt atât de multe de făcut. Am văzut iniţial că nu mai avea răbdare să manipuleze alimentele, pe care le strângea cu forţă în mână, până când sucul se scurgea pe tăviţă şi îi alunecau, stoarse, din mână. Se supăra, căci nu se puteau muşca şi mesteca suficient de repede. În 2 minute începea să se agite şi să întindă mânuţele să o iau. După o săptămână am trecut la ”fast-food”: bucăţele de fructe şi legume, tăiate cam cât o bobiţă de strugure, direct în guriţă.

În primele luni de autodiversificare, mandarinuţa a fost încântată să mănânce singură. Îi plăcea să descopere gusturi noi, arome, texturi, culori. Îşi alegea de pe tăviţă legumele sau fructele, le studia un timp (turtit, lins, scuturat, întins etc) după care le mesteca cu plăcere. Când termina întindea mânuţele să o ridic din scăunelul de masă. Acum îi dau pe măsuţă câteva bucăţi mai măricele, pe care le studiază şi le mai şi mănâncă din când în când… în timp ce eu îi dau bucăţele tăiate una după alta. În ultima săptămână a mâncat destul de bine singurică, dar încă nu îmi fac prea mari speranţe. Are câteva alimente pe care le mănâncă în continuare singurică cu mare entuziasm, roşiile crude, morcovii fierţi şi cărniţa de pui… şi atât. Restul le livrează mami în linguriţă direct la beneficiar. Cât mănâncă şi dacă mănâncă suficient… mi-am propus să scriu pe larg în postarea următoare.

Bine v-am regăsit!

Mami, pot să dorm cu tine?

Pe vremea când dra. pişcoţel, prima noastră bebeluşă, era un pui mic mititel, am plecat cu tati să facem câteva cumpărături urgente. Am lipsit o oră, timp în care ea a plâns fără oprire, mama m-a sunat şi m-am urcat în viteză în primul taxi. Taximetristul, un domn serios cu burtă, ochelari şi o voce calmă, văzându-mă gata să plâng m-a ţinut de vorbă. Şi mi-a povestit pe drum cum a devenit tătic pentru prima dată. A venit cu nevastă şi copil de la maternitate, au pus bebeluşul în pătuţ şi după primele săptămâni deja dormea toată noaptea, plângea foarte rar, se duceau peste tot cu el fără ezitări. Apoi au devenit din nou părinţi şi ştiau rutina: au adus bebeluşa acasă, au pus-o în pătuţ... şi... ce să vezi?! A început să plângă... şi să plângă... ore întregi... Nu se oprea decât în patul părinţilor, dormind între ei, aşa că pentru liniştea tuturor, au dormit cu bebeluşa în pat până a crescut măricică.

Eu ascultam şi îmi spuneam în gând că eu, bineînţeles, n-o să fac aşa. Locul bebeluşei este în pătuţul ei, în camera ei, iar al părinţilor în dormitorul matrimonial. Citisem despre metode blânde de a o învăţa să fie independentă, să doarmă fără întreruperi, ştiam că este sănătos să înveţe să adoarmă singură. Dintre toate prietenele mele doar una avea bebe. Iar bebeluşul ei dormise din primele săptămâni fără treziri nocturne, în pătuţul lui. Îmi imaginam deci, pe bună dreptate, că aşa va fi şi la noi după o scurtă perioadă de acomodare.

Mi-am făcut curaj să o culc de la început în camera ei, singurică. Am făcut kilometri în plimbări nocturne pentru alăptat, stăteam cu interfonul lângă ureche să o aud când se foieşte ca să ajung la ea înainte să plângă. După o perioadă de chin pentru amândouă, am început să dorm lângă ea în patul de o persoană din camera de bebeluş. Instinctul îmi spunea că aşa este cel mai bine pentru noi. După ce a împlinit un an şi jumătate a început să doarmă fără treziri nocturne, aşa că îi citeam povestea de seară, adormea şi mă mutam în dormitor. Ea venea dimineaţa ciufulită şi morocănoasă, se urca la noi în pat şi se cuibărea lângă mine, cu pernuţa ei în braţe.

Însărcinată fiind cu mandarinuţa m-am gândit: poate că de data asta o să fie ca într-o carte de creşterea copilului din anii '70... Poate că ea o să vrea să doarmă singură în pătuţ de la început şi viaţa noastră îşi va regăsi repede ritmul normal. Nu a fost aşa, iar mandarinuţa a rămas să doarmă cu mine în patul dublu din dormitor, cu uşile închise să nu trezim şi cealaltă jumătate a familiei. Şi într-o noapte de colici, cu mandarinuţa în braţe, cu dra. pişcoţel dormind în sufragerie cu tati, am văzut pădurea pe după copaci: noi am avut în toţi anii ăştia, ritmul nostru normal! Sigur că nu există un şablon de normalitate în care să se încadreze, cuminţi, toate familiile lumii, europene, sau măcar balcanice. Dar, mai mult decât atât, normalul fiecărei familii evoluează în timp.

Acum la noi acasă totul e normal. Dra. pişcoţel doarme, după inspiraţia de moment în camera ei, în dormitor, în sufragerie, în pat improvizat de ea pe jos din pilote şi cearşafuri, cu un urs de pluş sub formă de pernă... Eu şi tati la fel... cu excepţia improvizaţiilor (din motive de spate) şi a ursului (din motive necunoscute). Formăm împreună o familie inspirată. Şi normală.

Noapte bună!

De ziua Bucureştilor

Bucureştii împlinesc 550 de ani.

Săptămânile trecute am căutat un program detaliat al concertelor şi spectacolelor organizate pentru aniversare. Cel mai detaliat program pentru sâmbătă şi duminică mi s-a părut a fi cel de aici.

Şi anul trecut am căutat şi am citit programul manifestărilor culturale organizate pentru cetăţenii frumoasei capitale şi din toate am ales să mergem la un spectacol de circ, potrivit şi pentru dra. pişcoţel. I-am povestit că mergem să vedem poneii, am ajuns cu copil şi burtică la ora declarată în program, iar un bodyguard ne-a spus senin că sala e plină, spectacolul se termină şi nu mai urmează nimic... Copilul nu înţelegea unde sunt poneii, eu nu înţelegeam ce caut în căldura aia pe străzi, iar tati era furios. L-am rugat pe bodyguard-ul (plătit din bani publici) să îmi lase copilul 5 minute în arenă la spectacolul cu elfi (plătit tot din bani publici) şi apoi ne-am plimbat puţin şi ne-am întors acasă cu un gust amar... La mulţi ani Bucureşti!

Anul acesta am vrea să mergem la Opera comică pentru copii, Balul Isprăvnicesei şi seara la Observatorul astronomic... Dar mă întreb: oare o fi învăţat cineva ceva din greşelile de anul trecut? Sau poate că noi trebuie să învăţăm să stăm cuminţi acasă de zilele Bucureştilor...

Error 101: Unknown error.

De câteva săptămâni, la trei accesări ale paginilor blogspot.com, două îmi dau eroare. Abia am reuşit să mai citesc câteva pagini pe blogul Adei, iar de postat nici vorbă.

Eu folosesc Opera şi Google Chrome. Ştie cineva ce se întâmplă?

Să mâncăm împreună cu bebe

Un lucru foarte important pentru mine este că bebeluşul autodiversificat poate mânca împreună cu familia. Mi se pare minunat să putem să ne aşezăm toţi patru la masă, cu aceleaşi legume în farfurie.

Pentru că nu am prea mult timp de stat în bucătărie şi pentru că este nevoie şi de puţină organizare, am început o listă de mâncăruri care se pot face repede, sunt gustoase, sănătoase şi potrivite pentru toate vârstele. Pentru a fi mai uşor de urmărit, lista este organizată ca un meniu pentru o săptămână. Deocamdată doar o masă pe zi, urmează să mai adaug, dar cu ajutorul vostru. Vă rog să îmi trimiteţi idei pentru alte combinaţii savuroase şi sănătoase.

Luni: orez cu legume la abur şi piept de pui

Marţi: fajita cu pastă de ficat, broccoli şi ardei

Miercuri: fasole verde cu morcov

Joi: broccoli la abur cu rasol de vită

Vineri: paste integrale cu sos de roşii, ardei şi pui

Sâmbătă: peşte cu cartof şi spanac

Duminică: legume la cuptor - cartofi, rosii, morcovi şi mazăre

Nu aş vrea să închei înainte de a spune un lucru cu siguranţă foarte cunoscut, dar care cred că merită menţionat încă o dată: alimentul de bază al bebeluşului până la 1 an este laptele, cu o cantitate minimă de 500-600ml pe zi. Setea este un mecanism foarte puternic, aşa că dacă nu îi oferiţi bebeluşului prea multă apă sau suc de fructe, va bea cantitatea de lapte matern sau formula de care are nevoie pentru a creşte sănătos.

Alăptat, dar până când?

Mi-am amintit sâmbătă, într-o discuţie despre bebeluşi şi alăptat, de o enterocolită a fetiţei noastre mai mari. Avea un an şi câteva luni, când a „cules” o enterocolită virală din parc şi în 48 h eram în spital, pentru o perfuzie de rehidratare. Asistentele care i-au pus branula au înţepat-o de vreo 5 ori (ştiţi textul standard: vai, doamnă, ce vene are, este imposibil să îi punem branulă!) şi pişcoţica plângea tare rău. M-am descheiat la bluză şi i-am dat sânul, cu un gest care şi mie şi ei ni se părea foarte natural. Asistentele s-au blocat un moment, s-au uitat stupefiate la mine, una la alta... apoi cea mai în vârstă m-a întrebat (ca şi cum nu s-ar fi văzut suficient de clar): Încă îi mai daţi să sugă? I-am răspus aparent calmă că da, şi că OMS încurajează alăptatul până la doi ani. Au tăcut şi au plecat, dar reacţia lor n-am uitat-o. Cu siguranţă că un biberon sau o suzetă ar fi fost, într-o secţie de pediatrie, mult mai naturale.

Cu toţii am citit despre beneficiile laptelui matern, am citit că bebeluşii alăptaţi sunt mai puţin expuşi riscului de a avea pneumonie, bronşite, răceli, meningită, infecţii ale tractului urinar, astm sau infecţii ale urechii. Că alăptatul îi protejează de obezitate, cancer de sân, diabet, boala Crohn şi artrita reumatoidă. Că o picătură de lapte matern conţine cam un milion de celule albe şi o cantitate mare de imunoglobulină A, protejând bebeluşul de germeni şi de alergii. Sunt informaţii accesibile tuturor viitoarelor sau proaspetelor mămici.

Cu toate acestea încă sunt multe mămici care nu vor să alăpteze deloc, marea majoritate a celor care o fac nu alăptează exclusiv primele 6 luni, cum ar fi ideal pentru bebeluş, iar mămicile care alăptează după un an sunt privite cu stupoare, sau, în cazurile fericite, cu indulgenţă. Corpul medical, cel care ar trebui să promoveze alăptatul şi să cunoască importanţa lui în creşterea bebeluşului, descurajează mămicile încă din maternitate. Când lactaţia abia se instalează, asistentele alimentează artificial bebeluşii la neonatologie; o dată ajuns bebeluşul acasă, pediatrii fac proba suptului, recomandă introducerea „suplimentului” de lapte praf în loc să le explice mămicilor despre puseele de creştere, recomandă diversificare de la 4 luni. Adesea şi cu ajutorul pediatrilor, companiile producătoare de formule de lapte promovează beneficiile alimentaţiei artificiale, conţinutul perfect echilibrat de vitamine şi minerale şi, mai nou, chiar întărirea imunităţii.

În contextul actual oricare dintre mămici ar putea să se întrebe: Şi totuşi, ce anume este atât de special la laptele matern încât să justifice alăptarea exclusivă până la 6 luni şi mai ales continuarea peste un an?

Pe mine, de la început, m-au convins lucrurile simple: laptele matern are mereu compoziţia şi temperatura corectă iar ambalajul are un design perfect adaptat nevoilor bebeluşului. Suptul calmează şi relaxează, contactul cu pielea mamei la fel. Apoi m-am uitat şi pe cutiile de lapte formula, la ceea ce este scris cu litere mici şi... uite-aşa m-am decis să alăptez cât pot de mult.

Pentru viitoarele mămici şi pentru mămicile care alăptează şi vor mai multe informaţii, am tradus şi adaptat câteva paragrafe dintr-un articol foarte detaliat despre laptele matern, publicat de Margit Hamosh, PhD, profesor la Georgetown University Medical Center şi Universitatea Maryland, cercetător în domeniul pediatric cu studii publicate despre compoziţia laptelui matern şi funcţiile compuşilor săi în dezvoltarea nou născutului. Articolul îl puteţi citi integral în engleză cu click pe linkul sursă de la sfârşitul postării.

„Laptele de mamă, ca şi laptele multor alte mamifere, este perfect adaptat nevoilor nou născutului. Înainte de naştere, mama transferă nutrienţi şi componente bioactive prin placentă; după naştere, aceste substanţe se transferă prin colostru şi laptele matern. Spre deosebire de formulele de lapte industrializat, laptele matern oferă nou născutului nutrienţi cu un mare grad de bio-disponibilitate, precum şi mulţi componenţi bioactivi care oferă protecţie imunologică şi non-imunologică împotriva patogenilor din mediul nou născutului. De asemenea, în numeroase cazuri, componenţii laptelui matern compensează funcţiile imature ale bebeluşului, cum ar fi incapacitatea acestuia de a produce anumite enzime digestive, imunoglobulina A, taurine, nucleotide şi alte substanţe. Nutrienţii esenţiali, proteinele, carbohidraţii şi grăsimile, sunt atât „cărămizile” cu care se construiesc ţesuturile nou născutului, cât şi vehicule de transport ale elementelor esenţiale şi ajutor al digestiei.

Mai mult decât atât, chiar şi atunci când concentraţia anumitor elemente în laptele matern este mai mică decât în cel de vacă sau formula, nutrienţii din laptele matern sunt mult mai accesibili nou născutului datorită unor factori biologici specifici care ajută asimilarea, cum ar fi asimilarea fierului din laptele matern.

Mămicile cu bebeluşi prematuri produc pe tot parcursul primei luni de lactaţie un lapte similar cu colostrul, cu o concentraţie mai mare de proteine şi un nivel scăzut de carbohidraţi şi grăsimi. Deşi tranziţia de la colostru la lapte matern matur este foarte rapidă în cazul naşterilor la termen, bebeluşul prematur beneficiază de un lapte cu o compoziţie specială, produs anume pentru el.

Laptele matern are în compoziţie nu numai nutrienţi esenţiali, ci şi factori de creştere, hormoni, enzime şi alte substanţe care protejează imunitatea şi încurajează creşterea sănătoasă şi nutriţia corectă a bebeluşului.”

Şi atunci cât timp să alăptăm bebeluşul? Cât timp vrea şi cât timp se poate.

sursa aici

Despre comentariile pe blog

Vreau să le mulţumesc tuturor mămicilor care mi-au scris pe blog. Le mulţumesc pentru idei, pentru critici, pentru complimente, pentru că şi-au luat din puţinul timp liber pe care îl au şi au scris aici.

Dintr-o acută lipsă de timp, care se va menţine în următoarele luni pe măsură ce mandarinuţa explorează cu vitejie toate ungherele casei, nu reuşesc să răspund. De fapt... trebuie să recunosc că nu reuşesc nici să le citesc la timp. Dar, începând de astăzi, voi citi şi voi răspunde comentariilor cel mai târziu în fiecare duminică din săptămână.

Aştept în continuare întrebările şi gândurile voastre, progresele bebeluşilor autodiversificaţi, idei de reţete şi informaţii pe care le-aţi vrea pe blog.

Paste cu roşii şi pui

Am fiert pastele cu putin ulei de măsline şi le-am scurs. Am curăţat o roşie de coajă şi am dat pe răzătoare pulpa, pe care am amestecat-o cu pastele (am folosit fusilli, ca să rămână roşiile în spire când le 'aleargă' mandarinuţa pe măsuţă). Am rupt două bucăţi mari din interiorul unei pulpe de pui la cuptor. Am pus totul pe măsuţa mandarinuţei.
Cărniţa o mănâncă fără probleme, mai întâi partea care iese din pumn (şi prin partea de sus şi prin cea de jos), apoi deschide pumnul şi ia tot din el (credeam că bebeii aşa mici nu pot deschide pumnul intenţionat, dar iată că se poate). Pastele însă nu au fost prea uşor de strunit, au alergat prin toate colţurile, dar nici mandarinuţa nu s-a lăsat şi le-a dibuit până la urmă.
Poftă bună!

Ficăţel de pui... altfel

O jumătate de ficăţel de pui fiert, tot atâta brânzică de vaci şi ulei de măsline, după gust. Se zdrobesc toate cu furculiţa şi se umple un sfert de lipie, se înfăşoară ca o clătită şi i se serveşte bebeluşului. Mandarinuţa s-a lins pe botic, aşa că mai face mami şi altă dată. Poftă bună!

După comentariile celorlalte mămici, o să încerc şi o altă reţetă: ficăţel de pui fiert în lapte, cu ardei crud şi broccoli la abur, toate date prin blender şi puse în lipie. Mie îmi sună bine, sper să iasă pe placul mandarinuţei.

Ghid de autodiversificare

Articolul de mai jos, tradus şi adaptat, cuprinde informaţiile esenţiale pentru autodiversificare. O să încerc să îl fac mai vizibil pe blog, dar încă nu ştiu cum, poate are cineva o idee.

Introducerea alimentelor solide
Acest ghid a fost adaptat după originalul lui Gill Rapley.

Capitole:
1. Introducere
2. Alăptarea ca bază a autodiversificării
3. Înţelegerea motivaţiei bebeluşilor
4. Nu se îneacă?
5. Asigurarea unei bune nutriţii
6. Ce facem cu lichidele?
7. Da şi Nu în autodiversificare

1. Introducere

Când începem autodiversificarea trebuie să înţelegem motivele pentru care această abordare poate fi considerată atât logică cât şi sigură. Prima parte a acestui articol explică logica şi principiile care sprijină această metodă de introducere a alimentelor solide iar ultima parte, Da şi Nu, este o listă scurtă a elementelor esenţiale. Urmând aceste reguli atât bebeluşul cât şi părinţii se vor bucura de trecerea acestuia la alimentele solide.
Marea majoritate a bebeluşilor sunt pregătiţi să înceapă autodiversificarea la 6 luni. Părinţii cu bebeluşi prematuri, sau care suferă de o afecţiune ce nu le permite să manipuleze alimentele în siguranţă sau să digere anumite alimente sunt rugaţi să discute cu medicul.

2. Alăptarea ca bază a autodiversificării

Alăptarea exclusivă este recomandată pentru primele 6 luni. Alăptarea este cea mai bună pregătire pentru autodiversificare. Bebeluşii alăptaţi se hrănesc în ritmul lor - este cu siguranţă imposibil să îi obligi să facă altfel. Îşi echilibrează singuri cantitatea şi tipul de lapte alegând cât să dureze o masă. Şi pentru că laptele matern îşi modifică aroma în funcţie de alimentaţia mamei, alăptarea pregăteşte bebeluşul şi pentru alte gusturi.

Bebeluşii sănătoşi par a fi destul de capabili, cu sprijinul corect al părinţilor, să îşi facă singuri introducerea solidelor, să se autodiversifice. Deşi alăptatul, prin controlul hranei de către bebeluş, susţine autodiversificarea, mulţi părinţi ai căror bebeluşi sunt alimentaţi artificial au aflat că metoda li se potriveşte la fel de bine şi lor. Singura diferenţă semnificativă este necesitatea de a se asigura că bebeluşului i se oferă şi alte lichide în afară de lapte.

3. Înţelegerea motivaţiei bebeluşilor

Această abordare a introducerii solidelor îi oferă bebeluşului şansa de a descoperi alimentele ca parte din lumea din jur. Îi stimulează dorinţa de a explora şi a experimenta, precum şi cea de a imita ce fac ceilalţi. Permiţându-i bebeluşului să mănânce în ritmul său, şi menţinând accentul pe joacă şi explorare mai degrabă decât pe mâncatul în sine, fac ca tranziţia la alimentele solide să fie cât mai naturală posibil. Se pare că ceea ce motivează bebeluşii să facă această trecere este curiozitatea, nu foamea.
Nu trebuie ca mesele solide să coincidă cu mesele de lapte. Introducerea alimentelor solide separat de mesele de lapte va duce la o abordare mai relaxată şi experienţa va fi mai plăcută atât pentru părinţi cât şi pentru copii.

4. Nu se îneacă?

Mulţi părinţi se îngrijorează că bebeluşul se poate îneca. Avem motive concrete să credem că bebeluşii se îneacă mult mai rar dacă îşi controlează singuri ce le intră în gură decât dacă sunt alimentaţi cu linguriţa. Şi asta deoarece bebeluşii nu sunt capabili să ducă intenţionat alimentele în spatele cavităţii bucale înainte să înveţe cum să mestece. Şi nu învaţă cum să mestece înainte de a învăţa cum să întindă mâna şi să apuce obiectele. Iar abilitatea de a lua obiecte mici se dezvoltă şi mai târziu. Astfel, un bebeluş mic nu se poate expune riscului pentru că nu poate să pună bucăţele mici de mâncare în gură. Mâncatul din linguriţă, însă, îl încurajează să sugă mâncarea direct în spatele cavităţii bucale, putându-se îneca mult mai uşor.
Se pare că dezvoltarea generală a bebeluşului ţine pasul cu dezvoltarea abilităţilor sale de a manipula alimentele în gură şi de a le digera. Un bebeluş care abia reuşeşte să ducă mâncarea la gură nu este probabil tocmai pregătit pentru a o mesteca şi digera. Este important să rezistăm tentaţiei de a-l "ajuta", deoarece abilităţile sale sunt cele care îi asigură o trecere la alimentele solide la momentul potrivit, minimizând riscul de a se îneca.
Este periculos să îi dăm să mănânce bebeluşului din poziţia înclinat sau culcat. Un bebeluş care manipulează alimente trebuie să stea întotdeauna în şezut, sprijinit. Astfel ne asigurăm că mâncarea pe care nu este încă pregătit să o înghită, sau pe care nu doreşte să o înghită, îi va cădea din guriţă.
Autodiversificarea nu înseamnă să renunţăm la regulile minime de siguranţă. Deşi este foarte puţin probabil ca un bebeluş să poată lua şi duce la gură o arahidă, de exemplu, accidente se pot întâmpla câteodată - în orice fel i-am da bebeluşului să mănânce. Regulile obişnuite de siguranţă în timpul mesei şi al jocului trebuie urmate şi atunci când bebeluşul este autodiversificat.

5. Asigurarea unei bune nutriţii

Bebeluşii care se hrănesc singuri acceptă o mai mare varietate de alimente. Asta probabil deoarece experimentează nu numai gustul ci şi textura, culoarea, dimensiunea şi forma. Şi mai mult decât atât, oferindu-le bebeluşilor alimente separate, sau care pot fi separate de ei, le permite să înveţe despre diferitele arome şi texturi. Şi când le permitem să lase deoparte ceea ce pare să nu le placă, îi încurajăm să încerce lucruri noi.
Principiile generale ale unei bune nutriţii a copiilor se aplică şi bebeluşilor autodiversificaţi. Se evită alimentele cu sare sau zahăr adăugat. După şase luni, nu este nevoie (cu excepţia cazurilor de alergii în familie sau a unui diagnostic sau suspiciune de afecţiune digestivă) să restricţionăm tipurile de alimente ce îi pot fi oferite bebeluşului. Fructele şi legumele sunt alimentele ideale, cele mai tari gătite astfel încât să fie suficient de moi pentru ca bebeluşul să le poată mesteca. La început carnea se oferă bucată întreagă pe care bebeluşul să o poată explora şi suge. Când bebeluşul poate lua şi lăsa mâncare în pumn, carnea tăiată mărunt este bună pentru el. (Notă: bebeluşii nu au nevoie de dinţi pentru a muşca şi mesteca, gingiile sunt foarte eficiente!)
Nu este nevoie să tăiaţi alimentele în bucăţele mici. Asta va face ca bebeluşului să îi fie greu să le manipuleze. Cel mai bun ghid pentru dimensiunea corectă este pumnul bebeluşului, cu o menţiune importantă: bebeluşii nu îşi pot deschide pumnul intenţionat, pentru a da drumul obiectelor. Asta înseamnă că se descurcă cel mai bine cu alimente tăiate în felii sau cu cele cu 'mâner' (de exemplu o floretă de broccoli). Ei pot astfel mânca partea care iese din pumn şi să scape din mână restul când încearcă să ia următoarea bucată interesantă, urmând să revină asupra celei iniţiale. Pe măsură ce exersează, vor scăpa mai puţină mâncare.

6. Ce facem cu lichidele?

Concentraţia de grăsime în laptele matern creşte în timpul unei mese. Un bebeluş alăptat cunoaşte această schimbare şi o foloseşte controlând astfel cantitatea de lichid pe care o bea. Dacă vrea doar să bea ceva, va suge puţin, poate chiar de la ambii sâni, dar dacă îi este foame va suge mai mult timp. De aceea bebeluşii alăptaţi cărora li se permite să sugă la cerere, nu au nevoie de nici un alt lichid, chiar şi atunci când este foarte cald afară.
Acest principiu poate fi folosit şi în timpul perioadei de trecere la alimente solide, dacă bebeluşului i se permite să sugă la cerere. O ceşcuţă de apă poate fi oferită împreună cu mesele, ca parte a procesului de explorare, dar nu trebuie să fim îngrijoraţi dacă bebeluşul nu vrea să bea deloc.
Bebeluşii alimentaţi artificial au nevoie de o abordare uşor diferită, deoarece laptele praf are aceeaşi consistenţă pe parcursul unei mese, deci nu potoleşte setea la fel ca cel matern. Este necesar să îi oferim bebeluşului apă la intervale regulate, atunci când începe să mănânce mici cantităţi de solide, pentru a asigura un aport suficient de fluide.
Continuând să îi dăm bebeluşului mesele de lapte la cerere în perioada înţărcatului, îl vom lăsa pe el să decidă cum şi când bea mai puţin lapte. Pe măsură ce mănâncă mai mult la masă împreună cu familia, va 'uita' să ceară mesele de lapte, sau va mânca mai puţin la fiecare masă de lapte. Nu este necesar ca mama să ia aceste decizii în locul lui.

7. Da şi Nu în autodiversificare

DA oferiţi-i bebeluşului dumneavoastră bucuria de a participa la mesele familiei. Puteţi să faceţi asta imediat ce se arată interesat în a vă urmări, deşi de obicei nu este pregătit să se hrănească singur până în jurul vârstei de şase luni.
DA asiguraţi-vă că bebeluşul stă sprijinit în şezut când experimentează cu alimentele. În primele zile îl puteţi ţine în braţe, cu faţa la masă. Pe măsură ce îşi dezvoltă capacitatea de a lua alimentele singur, va putea sta, cu un minim de sprijin, într-un scăunel de masă.
DA începeţi cu alimente care sunt de mărimea pumnului bebeluşului, sub formă de felie sau cu 'mâner'. Atât cât se poate, în funcţie de vârstă, oferiţi-i alimente pe care le mâncaţi şi dumneavoastră, pentru a se simţi şi el parte din ceea ce se întâmplă în faţa lui.
DA oferiţi-i alimente variate. Nu trebuie să îi limitaţi experienţa cu alimente, aşa cum nu i-o limitaţi nici pe cea cu jucării.
NU grăbiţi bebeluşul. Lăsaţi-l să îşi aleagă ritmul cu care explorează. Şi mai ales rezistaţi tentaţiei de a-l ajuta punându-i mâncare în guriţă în locul lui.
NU vă aşteptaţi ca bebeluşul să accepte de prima dată toate alimentele. Pe măsură ce descoperă că aceste noi jucării au un gust bun, va începe să le mestece şi pe parcurs să înghită.
NU vă aşteptaţi ca bebeluşul să mănânce tot din fiecare bucată de la început - amintiţi-vă că la început nu pot ajunge la mâncarea din interiorul pumnului.
DA încercaţi să îi daţi din nou alimentele pe care le-a refuzat, la o altă masă - bebeluşii se răzgândesc adesea şi acceptă cu o altă ocazie alimente pe care le-au refuzat la început.
NU lăsaţi bebeluşul singur.
NU oferiţi bebeluşului alimente care sunt evident periculoase, cum ar fi arahidele.
NU oferiţi bebeluşului alimente cu sare sau zahăr adăugat, fast food sau hrană semipreparată.
DA daţi-i să bea apă dar nu vă îngrijoraţi dacă nu este interesat. Un bebeluş alăptat va continua să ia toate lichidele care îi sunt necesare de la sân.
DA fiţi pregătiţi pentru dezordine! O bucată de plastic curat pusă sub scaunul de masă vă va proteja covorul şi vă va uşura curăţatul de după masă. Veţi fi surprinşi de cât de repede va învăţa bebeluşul să mănânce fără să mai arunce pe jos.
DA continuaţi să alăptaţi de câte ori vrea bebeluşul şi atâta timp cât doreşte. Pe măsură ce începe să mănânce mai multe solide, programul meselor de lapte se va schimba.
DA dacă aveţi în familie intoleranţe sau alergii, sau probleme digestive, discutaţi această metodă de diversificare cu medicul dumneavoastră.
Şi un ultim DA - bucuraţi-vă împreună cu bebeluşul de experienţele lui cu alimentele şi de dezvoltarea abilităţilor sale!

sursa aici